Beclean Press

cu noi esti mult mai informat

PREGĂTIRI PENTRU NOUL SEZON ESTIVAL  LA BĂILE FIGA

De Caius Diugan in 23/05/2024

De la începutul acestei primăveri în Complexul Balnear Băile Figa au început lucrările de pregătire pentru ca această amenajare turistică modernă să îşi deschidă porțile pentru un nou sezon estival. Lucrările se desfăşoară conform planului stabilit de către conducerea primăriei oraşului Beclean, astfel încât turiștii să se poată bucura de baie, plajă și relaxare începând din luna iunie.

Ca în fiecare an, la Băile Figa se lucrează de zor în această perioadă la reabilitarea sau recondiţionarea tuturor obiectivelor din staţiune. Amenjarea plajelor, curățarea bazinelor, pregătirea teraselor și a spațiilor verzi, a locurilor de joacă pentru copii și a terenurilor de sport, sunt priorităţi astfel încât totul să fie gata pentru noul sezon estival 2024. De asemenea, de la umberele și șezlonguri, până la locuri de relaxare pe terase, toate sunt suplimentate şi înnoite, astfel încât fiecare client venit aici să plece mulțumit. După toate aceste lucrări de primăvară, Băile Figa vor fi gata pentru un nou sezon estival la sfârşitul lunii mai.

Pentru aceasta se lucrează intens în parcul balnear beclenar, astfel încât toate utilitățile și obiectivele de aici să fie puse la punct. În plus, în imediata apropiere a Băilor, în zona de cabane turistice şi în satul de vacanță se fac pregătiri pentru ca turiştii să beneficieze de cele mai bune condiţii. Pe lângă serviciile din interior (piscină cu apă dulce, jacuzzi,saună, sală de fitness, cabinet medical), turiștii care ajung în acest an la Băile Figa se vor putea bucura de bazinele exterioare cu apă dulce, bazinul cu apă sărată, plajele extinse cu umbrele și șezlonguri,atât plaje cu nisip, cât şi cu iarbă, amenajarea rustică pentru tratamente cu nămol, lacul cu apă sărată, râul leneș, complexul de tobogane acvatice uriaşe, parcul de joacă pentru copii, cele trei terenuri de sport(unul de fotbal şi două de tenis) cu gazon sintetic și terase cu aproape 2000 de locuri.  La dispoziţia turiştilor sunt şi toate facilităţile Centrului Recreativ.

Numărul foarte mare de turişti şi vizitatori ai meleagurilor beclenare, care aleg să îşi petreacă sejururi de vacanţă aici confirmă încă o dată reuşita deosebită a transformării Becleanului într-un important centru de atracţie turistică al judeţului şi al întregii Transilvanii, spre bucuria administraţiei publice locale, care a depus eforturi deosebite pentru a putea materializa acest proiect ce a schimbat total destinul oraşului Beclean, transformând aceste frumoase meleaguri într-o importantă destinaţie turistică a României.

Distribuie:


image_pdfimage_print