PROIECT PENTRU PARC INDUSTRIAL LA BECLEAN. FINANȚAREA VA VENI LA PACHET CU UN GRANT DE APROAPE 2 MILIOANE DE EURO DESTINAT AGENȚILOR ECONOMICI CARE VOR OCUPA PARCUL
Administraţia locală beclenară continuă să pregătească proiecte esenţiale pentru comunitatea locală şi în perioada următoare. Proiectul înfiinţării unui Parc industrial se regăseşte printre acestea. Viitorul Parc industrial va oferi posibilitatea operatorilor economici din localitate să își dezvolte afacerile printr-o finanțare suplimentară.
Primăria oraşului Beclean lucrează la pregătirea proiectelor pentru care urmează să solicite finanțare prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Ghidurile de finanțare pentru axele de finanţare din perioada de programare menţionată ar putea să apară în orice moment, în această toamnă sau cel târziu în primăvara anului următor.
Între proiectele la care lucrează administraţia locală beclenară se află şi proiectul care prevede amenajarea unui Parc industrial pentru oraş. Finanțarea pentru această nouă investiţie va include și o serie de granturi destinate operatorilor economici care vor face parte dintre firmele ce vor ocupa parcul industrial.
Împreună cu proiectanţi de specialitate la Primăria oraşului Beclean se pregătesc în această perioadă noi proiecte pe câteva linii deja stabilite ale noilor axe de finanțare cu fonduri europene 2021-2027. Finanțarea va veni la pachet cu un grant de aproape 2 milioane de euro, destinat agenților economici care vor ocupa parcul. Practic, fiecare dintre aceștia vor putea să utilizeze sume nerambursabile pentru amenajarea spațiilor de producție.
Administraţia locală beclenară intenţionează să pună la dispoziția investitorilor locali și externi o infrastructură completă de utilități. Vor avea drum de acces, gaz, curent, canalizare. În plus, va fi oferită celor ce optează să îşi desfăşoare activităţile economice în viitorul Parc industrial de la Beclean posibilitatea de a accesa finanțare prin grantul respectiv pentru amenajarea unităților de producție. Au fost purtate deja discuții cu unii dintre cei care ar urma să ocupe parcul industrial și au fost deschiși la această iniţiativă.