Canalizarea Becleanului, la final
La Beclean se apropie de final lucrările, demarate la sfârșitul primăverii, la noua etapă de modernizare și extinderea canalizării orașului. În acest moment lucrările sunt realizate aproape în totalitate pe toate cele 14 străzi.
În ultimele trei luni s-a lucrat simultan pe mai multe străzi, au fost efectuate săpăturile, au fost introduse conductele pe traseele proiectate, fost amenajate căminele pentru racordarea gospodăriilor și au fost turnate și finisate căminele principale pe străzi, astfel încât și această etapă din proiectul de extindere a rețelei de canalizare să se deruleze conform graficelor de lucrări stabilite. Pe lista administrației beclenare au fost cuprinse în etapa actuală de extindere și modernizare a canalizării urbane străzile Bobâlna, Bicaz, Crișan, Codrului, Ion Pop Reteganul, Nicolae Bălcescu, Dobrogeanu Gherea, Toamnei, Primăverii, Liliacului, Nicolae Iorga, Ion Creangă, Parcului și Coldău. Până în toamnă pe toate aceste străzi lucrările for fi încheiate, iar cetățenii se vor putea bucura de această nouă utilitate publică importantă pentru un oraș modern.
În cadrul acestei etape aMaster Planului de extindere și modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare în județul Bistrița – Năsăud, în orașul Beclean se amenajează în total circa 2 km de rețele de apă și 4,6 km de canalizare. Realizarea acestui contract contribuie la atingerea obiectivului major al întregului proiect: reabilitarea sistemului de distribuție a apei, de colectare și tratare a apelor uzate, în scopul conformării cu obligațiile privind calitatea apei prevăzute în Tratatul de Aderare, precum și cu obiectivele Programului Operațional Sectorial de Mediu.
După finalizarea acestui proiect de anvergură rețeaua de canalizare a Becleanului va ajunge pe toate tronsoanele localității, astfel că întregul oraș va beneficia de un sistem de canalizare la cele mai avansate standarde și adaptat nevoilor unui oraș aflat în plină dezvoltare și modernizare.
Caius Diugan