BECLEANUL ÎMPODOBIT DE SĂRBĂTOARE

Administrația publică locală din Beclean a finalizat de câteva zile pregătirile în vederea întâmpinării perioadei sărbătorilor de iarnă.

În ultima parte a lunii noiembrie au fost instalate ghirlandele şi ornamentele luminoase de sezon. Au fost realizate mai multe traversări cu astfel de ornamente peste artera principala de circulaţie a Becleanului, au fost instalate figurine luminoase pe stâlpii din întregul oraş şi au fost montate decoruri de sărbătoare în zona centrală a oraşului şi în parc.

Un spectacol impresionant şi feeric este oferit locuitorilor oraşului şi trecătorilor, ceea ce face ca spiritul Crăciunului şi al Anului Nou să fie deja resimţit din plin de către toţi beclenarii.

Astfel şi în această iarnă, oraşul Beclean va avea o iluminare reuşită şi strălucitoare pe durata sărbătorilor de iarnă, astfel încât toţi localnicii, indiferent de vârsta, să se bucure şi să trăiască din plin emoţiile şi frumuseţea sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou.