BECLENARII POT DEPUNE CERERI PENTRU ÎNCĂLZIRE. PRIMĂRIA BECLEAN PUNE LA DISPOZIȚIA TUTUROR CETĂȚENILOR FORMULARELE DE CERERE ATÂT ÎN FORMAT FIZIC, CÂT ȘI DIGITAL

Cetățenii care au venitul mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2.053 lei în cazul persoanei singure pot beneficia de ajutor de încălzire. Condiția este ca aceștia să nu aibă alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere.

Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și a HG nr. 1073/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia, pentru a veni în sprijinul cetățenilor Primăria Beclean pune la dispoziția cetățenilor formularul de cerere-declarație pe propria răspundere pentru ajutorul de încălzire, în format electronic, dar și fizic.

Măsurile de sprijin se acordă pentru energia termică în sistem centralizat, energia electrică, gaze natural, dar și pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

De exemplu, dacă o familie se încălzește cu energie termică, pentru prepararea hranei folosește gazele naturale, iar pentru iluminat folosește energie electrică, va beneficia de 10lei+10lei+30lei = 50 lei. Ceea ce înseamnă că suplimentul se acordă cumulat, în funcție de sursele de energie utilizate.

Care sunt condițiile de acordare pentru ajutorul de încălzire?

Ajutorul de încălzire se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, și doar familiilor și/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței. Se acordă numai pentru o singură locuință (pentru locuința de domiciliu sau de reședință) și numai titularului contractului/convenției individuale încheiat/încheiate cu furnizorul. Totodată, ajutorul de încălzire se acordă numai consumatorilor vulnerabili care nu dețin altă formă de încălzire, au fost debranșați de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale și au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică).