CASTELUL DIN BECLEAN, INCLUS ÎN RUTA NAȚIONALĂ ȘI CULTURALĂ A CASTELELOR

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Grație demersurilor făcute de primăria Beclean, castelul construit la Beclean de către contele Pál Bethlen, fostul sediu al primăriei orașului, a fost inclus pe Ruta turistică şi culturală a castelelor, care cuprinde obiective turistice-culturale în vederea promovării cu finanțare din PNRR.

Pe lângă faptul că imobilul, monument de arhitectură clasificat la nivel naţional pe lista monumentelor istorice,  a fost inclus în Ruta Castelelor prin ordin de ministru, castelul va fi inclus la finanțare pentru a-l transforma în muzeu obiectiv turistic de mare valoare.

Castelul a fost construit de Contele Pál Bethlen (1851-1935) după 1870. Pe baza proiectelor elaborate de arhitectul renumit al epocii, Mór Kallina, transformarea castelului s-a făcut în jurul anului 1900. La începutul secolului XX castelul a fost înconjurat de un zid masiv din piatră, în afara zidurilor vestice aflându-se ruinele cetăţii de altădată. Înainte de naţionalizarea din 1945, castelul și clădirile-anexe (unde funcționa o fabrică de in) se afla în proprietatea contelui László Bethlen. Lucrările de construcție din sec. XX au schimbat structura ansamblului de clădiri. Amenajarea interioară de odinioară a castelului nu este cunoscută, numai interiorul casei de scări al rezalitului faţadei principale aminteşte de interiorul din jurul anului 1900, cu lambriul şi scările cu parapet strunjit. Odinioară, fațada din spate a castelului avea vedere spre un parc elegant amenajat, copacii fiind tăiaţi în anii 1960.

Înainte de naţionalizarea din 1948, castelul și clădirile-anexe (în aceasta din urmă funcționa o fabrică de in) se afla în proprietatea contelui László Bethlen. Într-un inventar din 1977 apare informaţia conform căreia castelul cu un etaj avea la data respectivă 16 încăperi şi 8 clădiri-anexe. În prezent se mai păstrează o singură clădire-anexă, care a fost transformată într-un muzeu. În anii 1980, sala festivă de odinioară şi scena din spate au fost modificate şi înlărgite la o mărime aproape dublă, iar interiorul castelului a fost şi el transformat pe gustul epocii. O bună bucată de timp, castelul a găzduit sediul primăriei orașului Beclean,  casa de cultură şi o bibliotecă.

(Text și foto : Primăria Beclean)