COMPLEXUL BALNEAR BĂILE FIGA ESTE CUPRINS ÎN RUTA EDEN, RECUNOSCUTĂ CA RUTĂ CULTURAL-TURISTICĂ NAȚIONALĂ DE CĂTRE MINISTERUL ECONOMIEI, ANTREPRENORIATULUI ȘI TURISMULUI

Lansat în anul 2006 de către Comisia Europeană , proiectul EDEN – „European Destinations of Excellence” cuprinde obiective turistice de prestigiu din toată Uniunea Europeană, printre care câteva din România, printre ele fiind și Băile Figa. 

Ruta EDEN a fost recent recunoscută oficial de către Ministerul Economiei, Antreprenorialului și Turismului, iar parcursul rutei cuprinde nu mai puțin de 36 destinații EDEN. Stațiunea Balneară Băile Figa se află în această listă în cadrul turismului de sănătate și relaxare.

Iată ruta EDEN, așa cum a fost publicată de către oficialii Ministerului:

  1. Șcheii Brașovului și Brașovechi: locul 5, turismul cultural tangibil, județul Brașov
  2. Ținutul Buzăului: locul 1, turismul rural, județul Buzău
  3. Sărata Monteoru: locul 3, turismul acvatic, județul Buzău
  4. Țara Vrancei: locul 3, turismul şi patrimoniul local intangibil, județul Vrancea
  5. Hotarul Frontului de Est: locul 3, turismul accesibil, județul Vrancea
  6. Covasna: locul 4, turismul acvatic, județul Covasna
  7. Colinele Transilvaniei, locul 2 turismul și gastronomia locală și locul 4, turismul cultural tangibil, județele Brașov, Sibiu, Mureș
  8. Gheorghieni Lacu Roșu: locul 2, turismul accesibil, județul Harghita
  9. Județul Harghita: locul 4, turismul de sănătate și relaxare, județul Harghita
  10. Ținutul Neamțului: locul 4, turismul şi patrimoniul local intangibil și locul 4, turismul și gastronomia locală, județul Neamț
  11. Parcul Natural Vânători Neamț: locul 3, turismul şi ariile protejate, județul Neamț
  12. Municipiul Suceava: locul 1, turismul cultural tangibil, județul Suceava
  13. Cîrlibaba: locul 3, turismul rural, județul Suceava
  14. Șaru Dornei: locul 4, turismul accesibil, județul Suceava
  15. Sighetu Marmației: locul 3, turismul cultural tangibil, județul Maramureș
  16. Ocna Șugatag: locul 5, turismul de sănătate și relaxare, județul Maramureș
  17. Tăuții Măgherăuș: locul 1, turismul de sănătate și relaxare, județul Maramureș
  18. Țara Chioarului: locul 2, turismul cultural tangibil, județul Maramureș
  19. Baile Figa: locul 3, turismul de sănătate și relaxare, județul Bistrița-Năsăud
  20. Parcul Natural Apuseni: locul 1, turismul şi ariile protejate, județele Alba, Cluj, Bihor
  21. Albac: locul 2, turismul de sănătate și relaxare, județul Alba
  22. Alba Iulia: locul 1, turismul şi regenerarea siturilor fizice, județul Alba
  23. Geoagiu Băi: locul 1, turismul acvatic, județul Hunedoara
  24. Parcul Natural Lunca Mureșului: locul 5, turismul şi ariile protejate, județul Arad
  25. Mărginimea Sibiului: locul 1, turismul și gastronomia locală și locul 5, turismul şi patrimoniul local intangibil, județul Sibiu
  26. Tismana: locul 3, turismul și gastronomia locală, județul Gorj
  27. Polovragi: locul 4, turismul rural, județul Gorj
  28. Horezu: locul 1, turismul şi patrimoniul local intangibil, județul Vâlcea
  29. Parcul Național Buila Vânturarița: locul 4, turismul şi ariile protejate, județul Vâlcea
  30. Perișani: locul 5, turismul rural, județul Vâlcea
  31. Țara Făgărașului: locul 2,  turismul şi patrimoniul local intangibil, județul Brașov
  32. Drăguș: locul 2, turismul rural, județul Brașov
  33. Mangalia, locul 5, turismul acvatic, județul Constanța
  34. Techirghiol, locul 2, turismul acvatic, județul Constanța
  35. Jurilovca, locul 1, turismul accesibil, județul Tulcea
  36. Delta Dunării, locul 2, turismul şi ariile protejate, județul Tulcea
  37. Obiectivele urmărite de Proiectul EDEN vizează creșterea vizibilității destinațiilor non-tradiționale, creșterea conștientizării asupra diversității şi calității ofertei turistice europene, reducerea sezonalității, susținerea turismului durabil, crearea de rețele între destinații.