LA NUȘENI, DISPENSAR MEDICAL MODERN REALIZAT LA CELE MAI ÎNALTE STANDARDE DE CALITATE

Printre proiectele  implementate  cu succes de primarul Ioan Mureșan se numără și noul dispensar medical din comuna Nușeni, proiect mult așteptat de locuitorii comunei, care a fost deschis în vara acestui an, clădirea fiind  realizată la cele mai înalte standarde de calitate.

“Astfel, finalizând aceasta investiție, locuitorii comunei noastre vor beneficia de o unitate medicală după standarde ridicate, având amenajate spații pentru cabinete medicale, grupuri sanitare moderne, sală de așteptare, săli pentru tratamente, sterilizare și depozitare. Dispensarul are toate dotările necesare, aparatura medicală si mobilier. Prin aceasta investiție, sunt convins că va crește calitatea serviciilor medicale oferite locuitorilor, acest proiect mult așteptat, fiind extrem de necesar pentru comuna noastră”,  a explicat primarul Ioan Mureșan.

Noul dispensar a fost  reabilitat complet, atât în interior cât și în exterior, fiind dotat cu tot cea ce este necesar, astfel la ora actuală locuitorii comunei Nușeni beneficiază  de o unitate medicală modernă de cea mai bună calitate.

Proiectele de succes se fac în timp și cu multă determinare. Primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan se află la conducerea administrației locale de 20 de ani, timp în care a implementat foarte multe proiecte. Planuri bine puse la punct, care au schimbat în bine viața locuitorilor din satele: Nușeni, Feleac, Vita, Beudiu, Rusu de Sus, Malin si Dumbrava.

Pe agenda de lucru a șefului administrației locale din Nușeni se află, la ora actuală,  lucrări de canalizare și asfaltare,  drumuri de hotar , alte proiecte ale căror lucrări sunt începute, cum ar fi capela mortuară sau montarea de tablete inteligente și video proiectare în patru săli de clasă a școlii generale din Nușeni.