HOTĂRÂRE privind înscrierea definitivă în Cartea funciară a imobilului – Centru comunitar integrat situat în intravilanul comunei Chiochiș, sat Bozieș, nr. 29, județul Bistrița-Năsăud, în proprietatea publică a comunei Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud
PRIMĂRIA CHIOCHIȘ. COMUNICAT:
written by J de S | 27/07/2024
“DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE “IULIU PRODAN”, DIN COMUNA CHIOCHIȘ, JUDEȚUL BISTRIȚA –NĂSĂUD”
PRIMARUL COMUNEI CHIOCHIȘ, VASILE SILAȘI: S-AU REALIZAT 60% DIN LUCRĂRILE DE CANALIZARE
written by J de S | 27/07/2024
Începute în primăvara acestui an, lucrările de introducere a canalizării în comuna Chiochiș sunt în plină desfășurare și avansează conform planificării. Potrivit primarului Vasile Silași, până la ora actuală s-au realizat 60% din lucrări, iar termenul de execuție este de 12 luni.
Reamintim că în toamna anului trecut, primarul Vasile Silași a semnat cu ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, contractul de finanțare pentru proiectul “Rețea canalizare ape uzate, stație epurare, în comuna Chiochiș” .
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Un proiect important pentru comuna Chiochiș, ce presupune: conducte noi de aducțiune, branșamente, stații noi de pompare a apei potabile, rezervoare + stații de clorinare.
O investiție importantă pentru ca oamenii să aibă acces la apă și canalizare.
ELEVII BECLENARI CUPRINȘI ÎNTR-UN GRUP ȚINTĂ AL UNUI PROIECT AL UNIVERSITĂŢII TEHNICE DIN CLUJ-NAPOCA
written by Caius Diugan | 27/07/2024
O parte dintre elevii Colegiului Național ,,Petru Rareș” și ai Liceului Tehnologic Agricol Beclean au fost cuprinși într-un Grup Țintă al unui proiect gândit de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
A fost inițiat unui proiect ambițios destinat liceenilor aflați în risc de abandon școlar, având ca scop principal sprijinirea lor în continuarea studiilor universitare. Acest proiect inovator își propune să ofere suport personalizat, consiliere educațională și resurse necesare pentru a încuraja și facilita accesul tinerilor la învățământul superior.
Prin acest program, elevii vor beneficia de:
– Ore remediale susținute de către o echipa didactică formată din profesori cu experiență
– Sesiuni de mentorat și consiliere individuală pentru a-i ghida și motiva în parcursul lor educațional.
– Suport financiar(300 lei/lună) pentru acoperirea taxelor școlare, a materialelor didactice și a altor costuri asociate studiilor.
– Ateliere de dezvoltare personală și profesională, menite să le dezvolte abilitățile necesare pentru succesul academic și carieră.
– Parteneriate cu companii, care vor oferi oportunități de stagii, burse și practică.
Proiectul își propune să reducă rata abandonului școlar și să deschidă noi orizonturi pentru tinerii din comunitatea locală, oferindu-le șansa de a-și îndeplini potențialul și de a contribui pozitiv la societate.
( Text și foto: Primăria Beclean)
S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU ETAPA A II – A A MASTERPLANULUI DE APĂ ŞI CANALIZARE PENTRU ORAŞUL BECLEAN
written by Caius Diugan | 27/07/2024
La sediul Primăriei oraşului Beclean s-a semnat, de puțin timp, contractul de execuţie de lucrări pentru etapa a II – a a Masterplanului de apă şi canalizare pentru oraşul Beclean.
Pentru oraşul Beclean lucrările care urmează să fie realizate cu fonduri europene nerambursabile cuprind:
– Conductă nouă de transport apă (332 m)
– Reabilitarea conductei de transport apă (2.7 km)
– Conductă nouă de aducțiune (2.2 km – Figa, Valea Coldăului, Coldău)
– 2 gospodării noi de apă (Figa, Coldău)
– Construire a 3 stații noi de pompare a apei potabile (1 la Figa, 1 la Coldău, 1 la Rusu de Jos)
– Modernizarea/reabilitarea stației de pompare a apei potabile din Beclean
– 2 rezervoare de înmagazinare a apei (Figa, Coldău)
– Extindere rețea de distribuție apă (14.79 km) și 373 branșamente (Beclean, Figa, Rusu de Jos , Coldău)
– Reabilitare rețele de distribuție apă Beclean (11.77 km) și 680 branșamente
– Extindere rețele de canalizare (22.5 km) și 827 racorduri (Beclean, Rusu de Jos, Coldău)
– Reabilitare rețele de canalizare Beclean (411 m) și 25 racorduri
– Construire a 12 stații noi de pompare a apelor uzate menajere (6 la Beclean, 2 la Coldău, 4 la Rusu de Jos)
( Text și foto: Primăria Beclean)
CASTELUL DIN BECLEAN, INCLUS ÎN RUTA NAȚIONALĂ ȘI CULTURALĂ A CASTELELOR
written by Caius Diugan | 27/07/2024
Grație demersurilor făcute de primăria Beclean, castelul construit la Beclean de către contele Pál Bethlen, fostul sediu al primăriei orașului, a fost inclus pe Ruta turistică şi culturală a castelelor, care cuprinde obiective turistice-culturale în vederea promovării cu finanțare din PNRR.
Pe lângă faptul că imobilul, monument de arhitectură clasificat la nivel naţional pe lista monumentelor istorice, a fost inclus în Ruta Castelelor prin ordin de ministru, castelul va fi inclus la finanțare pentru a-l transforma în muzeu obiectiv turistic de mare valoare.
Castelul a fost construit de Contele Pál Bethlen (1851-1935) după 1870. Pe baza proiectelor elaborate de arhitectul renumit al epocii, Mór Kallina, transformarea castelului s-a făcut în jurul anului 1900. La începutul secolului XX castelul a fost înconjurat de un zid masiv din piatră, în afara zidurilor vestice aflându-se ruinele cetăţii de altădată. Înainte de naţionalizarea din 1945, castelul și clădirile-anexe (unde funcționa o fabrică de in) se afla în proprietatea contelui László Bethlen. Lucrările de construcție din sec. XX au schimbat structura ansamblului de clădiri. Amenajarea interioară de odinioară a castelului nu este cunoscută, numai interiorul casei de scări al rezalitului faţadei principale aminteşte de interiorul din jurul anului 1900, cu lambriul şi scările cu parapet strunjit. Odinioară, fațada din spate a castelului avea vedere spre un parc elegant amenajat, copacii fiind tăiaţi în anii 1960.
Înainte de naţionalizarea din 1948, castelul și clădirile-anexe (în aceasta din urmă funcționa o fabrică de in) se afla în proprietatea contelui László Bethlen. Într-un inventar din 1977 apare informaţia conform căreia castelul cu un etaj avea la data respectivă 16 încăperi şi 8 clădiri-anexe. În prezent se mai păstrează o singură clădire-anexă, care a fost transformată într-un muzeu. În anii 1980, sala festivă de odinioară şi scena din spate au fost modificate şi înlărgite la o mărime aproape dublă, iar interiorul castelului a fost şi el transformat pe gustul epocii. O bună bucată de timp, castelul a găzduit sediul primăriei orașului Beclean, casa de cultură şi o bibliotecă.
(Text și foto : Primăria Beclean)
SEDIUL COMUNEI NUȘENI VA FI REABLITAT ȘI MODERNIZAT
written by J de S | 27/07/2024
Primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan, anunță că sediul primăriei va fi reabilitat:
Primarul comunei Nușeni, Ioan Mureșan anunță că sediul primăriei va fi reabilitat:
“Dragi locuitori ai comunei Nușeni
Avem vești bune! Sediul Primăriei comunei noastre va fi reabilitat în curând! Am finalizat toate demersurile și avem deja si un constructor pregătit să înceapă lucrările de modernizare.
După începerea lucrărilor, activitatea Primăriei se va desfășura temporar la etajul clădirii Dispensarului Medical.
Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare! Abia așteptăm să vă primim într-un sediu nou și modern! “ a transmis primarul Ioan Mreșan pe Facebook.
PRIMĂRIA COMUNEI LECHINȚA.COMUNICAT
written by J de S | 27/07/2024
CALENDAR COLECTARE DEȘEURI RECLICLABILE PENTRU ZONELE DE CASE COMUNA LECHINȚA
written by J de S | 27/07/2024
AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE DE CANALIZARE ÎN COMUNA ȘIEU- ODORHEI
written by J de S | 27/07/2024
Primăria comunei Șieu-Odorhei a dat startul începerii lucrărilor de canalizare.
Astfel, Consiliul local al comunei ȘIEU –Odorhei au aprobat indicatorii tehnico-economici precum și finanțarea de la bugetul local a sumei de 1.0211.370,70 lei cu TVA pentru obiectivul de investiții: “Sisteme de canalizare și stație de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sistem de captare a apelor uzate”, obiectiv aprobat prin programul national de investiții “Anghel Saligny”.
Indicatorii tehnici specifici acestui obiectiv de investiții sunt:
Stație de epurare;
Stații de pompare și repompare a apei uzate;
Rețea de canalizare uzată;
Conducta de evacuare a apei epurate în emisar;
Guri de vărsare în emisar;
Racorduri individuale;
Guri de scurgere
Rețea de canalizare pluvial
Stații de pompare și repompare a apei pluvial
Guri de vărsare în emisar
Valoarea totala a investiției (lei inclusiv TVA): 21.669,269,50 .
CĂMIN CULTURAL MODERN ÎN LOCALITATEA COASTA
written by J de S | 27/07/2024
Un cămin cultural spațios și modern a fost dat spre folosință comunității din Coasta de către Primaria Șieu –Odorhei, obiectivul fiind reabilitat în urma unei investiții suportată de primărie din bugetul local.
Proiectul construirii Căminului Cultural din satul Coasta a fost implementat din bugetul local și a costat 490.000 lei. Căminul Cultural a fost transformat într-o atracţie atât pentru localnici cât şi pentru cetăţenii comunităţilor învecinate.
Proiectul recent reabilitat a fost gândit ca să deservească întregii comune desfășurarea activităților culturale și sociale aferente acesteia. S-a realizat astfel construcția unei săli de spectacol cu scenă spațiile conexe necesare – vestiar, depozitare, grupuri sanitare – și săli multifuncționale pentru alte activități sociale și culturale.
Cu ajutorul financiar acordat din bugetul local prin proiectul propus de către primarul comunei Șieu Odorhei, Ioan Sfintean, a fost transformată una dintre clădirile cele mai importante din viaţa comunei într-una mai frumoasă şi utilă care oferă deopotrivă spaţiu pentru distracţie şi cultură, activităţilor de consolidare a comunităţii şi evenimentelor importante ale localnicilor.
Lucrări efectuate la Căminul Coasta:
Schimbare invelitoare Tabla timp tigla;
Refacere planseu (rigips ,vata minerala ,corpuri de iluminat )
montare pe pardoseala placi ceramice;
Echipare geamuri cu perdele lamelare
Lucrari de zugravire interioare și exterioare
Racordare alimentare cu apă
Construire fosa septică;
Amenajare parcare in fata Caminului;
Montare paratrasnet;
Construire corp exterior grup sanitar ( cladire noua ) si dotare ;
PRIMĂRIA COMUNEI CHIOCHIȘ
written by J de S | 27/07/2024
HOTĂRĂRE privind aprobarea Cererii de finanțare, Devizului General și indicatorilor tehnico-economici, obiectivul de investiție: “EXTINDEREA REȚEA ALIMENTARE CU APĂ PĂTABILĂ ȘI CANALIZARE APE UZATE ÎN COMUNA CHIOCHIȘ, JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
PRIMĂRIA CHIOCHIȘ. COMUNICAT:
written by J de S | 27/07/2024
“DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE “IULIU PRODAN”, DIN COMUNA CHIOCHIȘ, JUDEȚUL BISTRIȚA –NĂSĂUD”
ASTĂZI, DE RUSALII, ÎMPĂNATUL BOULUI LA FIGA
written by J de S | 27/07/2024
Localnicii din Figa, sat ce aparţine din punct de vedere administrativ de oraşul Beclean, mai păstrează încă, la loc de cinste, o serie de obiceiuri si ceremonii populare ancestrale, transmise din generaţie în generaţie. Astfel, cu ocazia sărbătorilor de Rusalii, sătenii împletesc cununi de grâu şi flori de câmp ce urmează sa fie purtate de tineri la oficiere căsătoriilor.
De pe site-ul primăriei Beclean aflam că Înstruţatul boului este, practic, cel mai cunoscut obicei din Figa, iar la eveniment, ce se ţine în duminica de Rusalii, sunt aşteptaţi sa participe, în fiecare an, sute de localnici. Sărbătoarea din ziua de Rusalii se încheie, de obicei, cu dansuri şi cântece populare susţinute pe scena Căminului Cultural din Figa de ansamblurile folclorice ale Casei de Cultura ,,Radu Săplăcan” din Beclean, alături de alte formaţii de muzica populară din zonă.
Bătrânii satului spun ca obiceiul le-a fost lăsat de moşii şi strămoşii lor, din generaţie în generaţie, de vreo 300-400 de ani, iar ei îl perpetuează cu sfinţenie an de an, lăsându-l moştenire fiilor, nepoţilor şi strănepoţilor.
“Cu mare drag, noi, tinerii și locuitorii satului Figa vă invităm să ne fiți alături în ziua de Rusalii (23 iunie ) la frumosul obicei „Împănatul boului”! Vă așteptăm pe toți, cu mic – cu mare, ca să participați, alături de noi, la o tradiție seculară, pe care ne dorim să o păstrăm, să o promovăm și să o transmitem generațiilor următoare; suntem motivați de dorința de a promova unitatea și valorile naționale care ne reprezintă iar prezența oamenilor într’un număr cât mai mare la acest eveniment va fi mărturia faptul că oamenii iubesc tradițiile și obiceiurile autentice. Vă așteptăm în număr cât mai mare să fiți alături de noi!” transmite și Marius Pop, creator digital (Facebook)
LUCRĂRI AVANSATE LA MODERNIZAREA CLĂDIRII DE PE STRADA PETRU MAIOR A ŞCOLII GIMNAZIALE ,,GIGORE SILAŞI” BECLEAN
written by Caius Diugan | 27/07/2024
Primăria orașului Beclean anunță că este în plin proces de modernizare clădirea de pe strada Petru Maior a Şcolii Gimnaziale ,,Gigore Silaşi” Beclean , aducând facilitățile de învățare la cele mai înalte standarde, dar și exteriorul care merită un aspect european.
“Fiecare colțișor al școlii va fi transformat într-un spațiu inspirant și interactiv pentru elevi. Odată cu finalizarea lucrărilor, elevii beclenari vor avea condiţii ultramodene de învăţare şi desfăşurare a tuturor activităţilor şcolare”, au explicat reprezentanții primăriei Beclean.
(Text și foto: Primăria Beclean)
DIN 15 IUNIE S-A DESCHIS NOUL SEZON ESTIVAL BĂILE FIGA. TARIFE LA NIVELUL ANULUI TRECUT
written by J de S | 27/07/2024
DIN 15 IUNIE S-A DESCHIS NOUL SEZON ESTIVAL BĂILE FIGA. TARIFE LA NIVELUL ANULUI TRECUT
Staţiunea Băile Figa de lângă a dat startul, sâmbătă, 15 iunie, unui nou sezon estival, turiştii fiind aşteptaţi cu tarife la nivelul celor de anul trecut, dar şi cu topogane, râu leneș, centrul spa, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii.
Biletul de intrare va costa 20 de lei, de luni până joi, şi 30 de lei, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.Copiii de până la şapte ani beneficiază de gratuitate.
Taxele pentru serviciile oferite in cadrul Parcului Balnear “Baile Figa” pentru anul 2024
Nr. crt.
Denumirea taxei
Valoare taxa lei
1.
Taxa de intrare in Parcul Balnear Copii sub 7 ani acces gratuit
20 lei /bratara (de luni pana joi) 30 lei /bratara (de vineri pana duminica)
2.
Taxa de intrare in interiorul complexului (luni – duminica)
20 lei/bratara
3.
Taxa pentru inchiriere teren de fotbal
50 lei/ora
4.
Taxa pentru inchiriere teren de tenis
20 lei/ora
5.
Taxa pentru fitness
5 lei/ora
6.
Taxa pentru jacuzzi
5 lei/20 min
7.
Taxa pentru sauna
5 lei/20 min
8.
Taxa de acces utilizare tobogan “AcquaLand”
10 lei/bratara*
9.
Taxa de acces utilizare tobogan “2”
10 lei/bratara*
10.
Contravaloare cheltuieli utilizare “Casa Poarta”
100 lei/zi
11.
Taxa de intrare
50 lei/bratara in Parcul Balnear “Baile Figa”intre orele 13:00 – 21:00, iar in intervalul orar 08:00 – 13:00 intrare gratuita la Centrul Recreativ Legacy
*Pentru accesul la tobogane se va face dovada detinerii a doua sau trei bratari: una de intrare in incinta Parcului Balnear “Baile Figa”si una pentru fiecare tobogan care se utilizeaza.
**Programul de lucru al Parcului Balnear “Baile Figa” Beclean in perioada 10 iunie – 30 septembrie va fi zilnic in intervalul orar 8:00 – 21:00.
IOAN SFINTEAN CONFIRMĂ UN NOU MANDAT DE PRIMAR AL COMUNEI ȘIEU-ODORHEI
written by J de S | 27/07/2024
Primarul comunei Șieu- Odorhei obține un nou mandat cu peste 37 la sută din voturile exprimate, respectiv, 37,59% (441 voturi).
Primarul Ioan Sfintean a fost ales să conducă destinele localității din 2012 și de atunci a demonstrat că merită încrederea locuitorilor comunei Șieu- Odorhei.
Începând din anul 2012 și până în prezent au fost realizate lucrări importante de infrastructură, care au adus un grad ridicat de confort locuitorilor comunei Șieu – Odorhei.
ROMEO FLORIAN CÂȘTIGĂ UN NOU MANDAT DE PRIMAR AL COMUNEI LECHINȚA CU 81, 54 % DIN VOTURI
written by J de S | 27/07/2024
Primarul în funcție de la Lechința a scos un rezultat pe principiul „câștigătorul ia tot”.
Cu peste 81 la sută din voturile exprimate, Romeo Florian câștigă un nou mandat, respectiv al cincilea , cu81, 54 % din voturi (2.050 voturi):
“Stimați cetățeni, am fost și rămân onorat să fiu primarul dumneavoastră.Vă mulțumesc pentru încredere.Voi fi același om care vă ascultă nevoile și care în măsura care se pot rezolva le rezolvăm.Vă stimez și vă respect. #continuăm împreună. #faptenuvorbe”