Beclean Press

cu noi esti mult mai informat

PREDICA LA Anul Nou ! Luca 2,20-21;40-52.

De J de S in 31/12/2016

cina_cea_de_taina

În Hristos,prin Hristos și cu Hristos un nou an răsare la orizontul umanității. Ce este un an în comparație cu anul care a trecut și cu anii care vor trece? Este o picătură din ocean.

-Un scriitor înțelept, ca să creeze o idee despre timp în comparație cu veșnicia, a plăsmuit următoarea imagine. Imaginați-vă, zice, un ocean infinit și deasupra apelor lui zburând o pasăre. Pasărea, după ce descrie cercuri, coboară, ia în pliscul ei o picătură din suprafața oceanului, iar apoi fuge și dispare. După ce trec o mie de ani, pasărea apare din nou, pentru a lua iarăși doar o picătură din ocean. Imaginați-vă, așadar, realizându-se aceasta continuu; adică, o singură dată la o mie de ani pasărea să ia câte o picătură. Vă întreb: Câte mii – ce zic? -, câte milioane – ce zic? -, câte zeci de milioane de ani, ce amețitor număr de ani va trebui să treacă până când pasărea va lua până și ultima picătură din ocean? Pare imposibil lucrul acesta? Nu, nu este. Dacă îi veți întreba pe matematicieni, vă vor spune că, dacă oceanul rămâne stabil și nu mai este alimentat cu noi ape (din ploaie, torente, fluvii), cu siguranță că va veni o clipă, în care pasărea va lua și ultima picătură a lui. Deci numai oceanul poate fi epuizat, veșnicia însă nu se sfârșește niciodată. O, veșnicie!

-Dimpotrivă, timpul se sfârșește, oricât ar părea ca un ocean infinit. Ce perioadă a trecut de la crearea lumii? Pentru că este științific demonstrat, că odată lumea nu a existat. Nu există nici un om de știință care să se îndoiască de asta. Materia nu este veșnică. Cândva a apărut, cândva au apărut stelele, cândva a apărut omul, cândva a apărut toată această preafrumoasă lume.

-Așadar, de când a fost creată lumea până astăzi câți ani au trecut? După Sfânta Scriptură au trecut aproximativ 7500 de ani (5500 până la nașterea lui Hristos + 2016 până astăzi). Hristos prin nașterea Sa împarte timpul în „înainte de Hristos” și „după Hristos”.

-Din timpul în care Hristos a venit până astăzi au trecut 2016 de ani. Și oare câți să lipsească până la sfârșitul lumii? V-ați gândit la asta? Poate că și în ziua asta va veni sfârșitul lumii! Cum? Necunoscut este ceasul lui Dumnezeu.

-Așadar când va veni sfârșitul lumii? Nu se știe. Un singur lucru este neîndoielnic: că va veni fără doar și poate. Acest lucru – iarăși, din punct de vedere științific – este demonstrabil. Pentru că toate au un început și un sfârșit. Prin urmare, odată va veni și sfârșitul lumii. „Cum?” Potrivit Scripturii este clar, potrivit științei este îndoielnic. În orice caz, sfârșitul va veni. Și va începe atunci o nouă perioadă, veșnicia. Prima perioadă este înainte de Hristos. A doua perioadă este după Hristos. Și apoi, potrivit Scripturii, „Dar noi așteptăm, potrivit făgăduințelor Lui,ceruri noi și pământ nou,în care locuiește dreptatea”- II Petru 3, 13.

-Atunci, veșnicia se va împărți în două mari stări. Una se numește munca cea veșnică, iar alta paradis, viață veșnică.

-Fericiți am fi, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă nu ar fi fost iad; pentru că și eu sunt păcătos și mă tem de iad. Însă, tot atât cât este un fapt că există zi și noapte, și este un fapt că soarele răsare și apune, tot așa este un fapt că veșnicia este o realitate dură. Pentru că, pe de o parte, se desparte în noaptea cea nesfârșită, care se numește iadul cel veșnic, iar pe de altă parte în zi strălucită și luminoasă, care se numește viață și fericire veșnică.

-Cine ne asigură de aceasta? Cel care niciodată nu a spus minciuni. Toți mint, unul singur nu; douăzeci de veacuri au trecut și nimeni niciodată nu L-a dezmințit. Acesta este Domnul nostru Iisus Hristos. El întărește lucrul acesta.

-Citiți Evanghelia de la Ioan capitolul 5, versetele de la 25 la 29 și acolo veți vedea înfricoșătoarele cuvinte ale lui Hristos. Sunt cuvintele pe care le auzim în biserică atunci când are loc înmormântarea unor persoane iubite nouă, dar cine este atent la ele? Acestea se vor auzi și pentru noi atunci când ne vor înmormânta. Ce zice Hristos acolo? „Amin, amin zic vouă”. Ce înseamnă „Amin, amin”? Este o expresie ebraică. Prin ea Hristos confirmă categoric că „vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui (al Fiului lui Dumnezeu), și vor merge cei ce au făcut cele bune spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândei” (Ioan 5, 28-29).

-Așadar, către cele de acolo pășim, iubiții mei. După cum izvoarele curg și cad în mare, astfel și viața fiecăruia dintre noi va cădea în marea largă care se numește veșnicie. O confirmă Hristos.

-Către veșnicie pășim, fraților. Și iată, a trecut încă un an. Salutăm un nou an. Ce ne va aduce? Nu se știe.

-Noi fiind obtuzi, nu știm dacă vom trăi mâine. Mereu trebuie să așteptăm plecarea noastră, mai ales bătrânii, care au ajuns la apusul vieții. Dar și tinerii. Nu cunoaștem „ce ne rezervă clipa de față”. Oare la anul, într-o zi asemănătoare, câți vom fi în viață? Oare în noul an ce întâmplări așteaptă poporul nostru? Ce se va întâmpla în Balcani și în Mediterana,în vecinătatea noastră și în lume?… Și noi născocim vise și ne imaginăm o viață nesfârșită? Dar veșnicia se apropie, clipa cea mare vine.

-Ce să urăm,? Bogăția, gloria, onoruri, desfătări, plăceri?… Nimic sunt toate. „Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune” (Ecleziastul 1, 2). Un singur lucru rămâne. Să crezi în Hristos. Nu există un alt nume care poate să ne dea bucurie și nădejde pe perioada anului acesta; numai numele lui Iisus Hristos, pe Care, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

LA MULTI ANI 2017 !

ioan aurel rus

Preot,

Ioan-Aurel Rus

 

Distribuie:


image_pdfimage_print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *