PRIMARUL NICU MODOVAN VA TRANSFORMA ALEEA GĂRII ÎNTR-O PIAȚĂ MODERNĂ
Un proiect de mare importanță aflat pe agenda de lucru al primarului Nicu Moldovan este modernizarea centrului orașului de pe malul Someșului Mare, centru care va fi transformat în totalitate într-un modern centru civic al localității. Planurile administrației locale de reamenajare a centrului orașului Beclean din punct de vedere arhitectonic și urbanistic se apropie cu pași repezi de momentul când va fi dat startul lucrărilor.
Există trei puncte de reper în ceea ce privește reconstrucția centrului orașului. Primul reper este biserica reformată și spațiul din jurul acesteia, unde se va interveni la toate nivelurile urbanistice, spații verzi, rondouri cu flori, amenajări peisagistice, fântâna arteziană.
O etapă importantă este reprezentată de modernizarea parcului orașului. Aici vor exista sisteme noi de irigații, spații verzi și amenajări peisagistice spectaculoase, aranjamente florale multicolore, băncuțe, locuri de joacă pentru copii. Cel de-al treilea reper în remodelarea centrului este piața mică, acolo unde va fi și noul sediu administrativ al orașului Beclean, care dup[ toate probabilitățile va fi inaugurat în toamna acestui an.
Nu trebuie să uităm de Aleea Gării care va fi transformată într-o modernă piață centrală al orașului. Trebuie să se știe că toate aceste transformări vor fi realizate treptat, în mai multe etape, de-a lungul anilor 2014, 2015 și începutul lui 2016, atunci când toți beclenarii, precum și toți cei care vor vizita orașul de pe Someș vor putea vedea o altă față a centrului orașului Beclean.