Școala „Grigore Silași” Beclean vrea centrală termică proprie
Potrivit directorului școlii generale „Grigore Silași” Beclean, Vasile Gabriel Rus, comasarea unităților de învățământ primar și gimnazial s-a dovedit a fi benefică. Și asta pentru că bugetul repartizat nu mai este fărâmițat, ci distribuit în așa fel încât să acopere prioritățile prevăzute de procesul de dezvoltare al învățământului.
„ În acest an am reușit să facem lucrări de reparații și igienizări la școlile pe care le administrăm. La „Liviu Rebreanu”, pe lângă lucrările de igienizare, am pus 10 geamuri de termopan, deoarece acolo se pierdea foarte multă căldură. La grădinița „Albă ca Zăpada” am parchetat o sală de clasă și un hol, iar la „Grigore Silași” am modernizat secretariatul.” a spus directorul Rus.
Directorul Vasile Gabriel Rus speră să pună în funcțiune cele două centrale de încălzit pe gaz achiziționate cu fonduri guvernamentale. Pentru asta e nevoie de o investiție de cel puțin 2 miliarde de lei, bani pe care speră să le primească de la Consiliul Local. În prezent, clădirea școlii este racordată la rețeaua de încălzire a Centrului de Servicii Comunitare Beclean.
„Investiția s-ar amortiza în câțiva ani, iar școala „Grigore Silași” Beclean ar face importante economii rezultate din eliminarea pierderilor de căldură regăsite în facturile de gaz din sezonul rece. ” a declarat directorul Rus.